Noile instrucțiuni ONJN în domeniul AML – Ce presupun practic? (Partea I) 4g1h5c

La data de 7 ianuarie 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Președintelui ONJN nr. 370/2021 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului în domeniul jocurilor de noroc (în continuare Instrucțiunile AML). 3f4n4v
Astfel, după mai mult de doi de ani de așteptare, noul regim AML în sectorul jocurilor de noroc a fost în sfârșit completat/finalizat, fiind așadar extrem de clar ce obligații trebuie să respecte operatorii licențiați.
Este însă aceasta realitatea din teren? Pe parcursul acestor ultimi ani în care s-a discutat intens pe marginea normelor de aplicare ale regimului AML, atât în forurile interne ale industriei, cât și în consultările cu autoritățile publice, impresia recurentă a fost că operatorii înțeleg în general că AML înseamnă identificarea clienților și, eventual, o serie de alte obligații cu o terminologie cel puțin abstractă, dacă nu chiar pur teoretică (e.g. management de risc, vulnerabilitatea produselor, atomicitatea mijloacelor de joc, etc.).
În mod evident, AML nu înseamnă doar identificarea clienților, pentru simplul motiv că ”legitimarea” unui jucător poate răspunde cel mult la întrebarea ”Cine?”, dar nu și la întrebarea mult mai importantă ”Ce?”, respectiv ce fel de activități a derulat respectivul jucător pentru a putea verifica dacă există sau nu un risc de spălăre a banilor. Altfel spus, pentru a atinge scopul legislației AML de prevenire/combatere a unor activități infracționale, este esențial ca focusul să cadă asupra activităților, nu doar asupra identificării jucătorilor.

Noile instrucțiuni ONJN în domeniul AML
Ca atare, înțelegerea fenomenului AML necesită înțelegerea tuturor obligațiilor impuse prin noile instrucțiuni ONJN, iar nu doar cele care se referă la identificarea clienților. Unele dintre aceste obligații par la prima vedere abstracte și credem cu tărie că pentru a înțelege orice concept tehnic/abstract, este esențial ca acesta să poată fi explicat prin termeni simpli/practici.
Vom încerca pe parcursul mai multor articole (deoarece Instrucțiunile AML au peste zece pagini și un articol nu poate fi suficient) să explicăm în termeni practici ce obligații impun de fapt aceste noi instrucțiuni emise de ONJN.
În logica de mai sus, vom sumariza în continuare obligațiile privind recrutarea și instruirea angajaților (Art. 9 din Instrucțiunile AML) deoarece implementarea noului regim AML presupune în primul rând aportul și implicarea personalului fiecărui operator. În concret, principalele obligații sunt:
- La nivelul fiecărui operator, trebuie să existe angajați cu responsabilități în aplicarea obligațiilor AML;
- Aceste obligații trebuie înscrise în fișele de post sau regulamentul de ordine interioară al operatorului;
- Operatorii trebuie să asigure instruire/training, precum și testare în legătură cu regimul AML atât la momentul angajării, cât și periodic, cel puțin anual;
- Obligațiile de training și testare nu se pot rezuma la metoda proverbială de ”luare la cunoștință” deoarece operatorii trebuie să demonstreze, la cererea autorităților, că angajații au fost efectiv testați și cunosc atât legislația în domeniul AML, cât și politicile/normele/evaluările interne, pot identifica clienții în conformitate cu exigențele AML, înțeleg și pot detecta riscuri concrete/operațiuni de spălăre a banilor, etc.
Obligațiile rezumate mai sus reprezintă doar un fascicul din ansamblul cerințelor impuse de Instrucțiunile AML, fiind esențial de subliniat încă de la început că accentul trebuie să cadă pe implementare efectivă (spre exemplu crearea de teste și programe de training legislativ și operațional pentru angajați), iar nu pur și simplu pe redactarea unor documente sterile care nu sunt înțelese și aplicate în practică.
Încheiem acest articol salutând demersul ONJN de a adopta într-un final Instrucțiunile AML, fiind necesar să subliniem în același timp că acum operatorii trebuie să înțeleagă și să implementeze efectiv, în funcție de specificul activității fiecăruia, acest regim (complex, dar deopotrivă necesar) în materie de combatere și prevenire a spălării banilor și finanțării terorismului.
Faceți jocurile!
Citeste si „IGT își consolidează angajamentul față de operatorii români în 2022”.