marți, 23 martie 2021

Industria de gambling din ţara noastră împinsă de bănci la „plata cu sacoşa!!!” 4i6234

de Av. Prof. dr. Marius Pantea 13402r

De ceva vreme, fără legătură cu pandemia, băncile din România, nu mai deschid conturi pentru operatorii de jocuri de noroc (firmele care au ca domeniu principal de activitate codul CAEN 9200), închid unilateral conturile deţinute de aceste firme, de cele mai multe ori blocând sumele aflate în conturi, iar de curând, unele au introdus comisioane „exorbitante” pentru clienţii care primesc sau plătesc la firmele de jocuri de noroc licenţiate.

Av. prof. Dr. Marius PANTEA

Principala motivaţie a instituţiilor bancare, invocată pentru justificarea acţiunilor care îngrădesc activitatea economică a operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, este „riscul crescut de spălare a banilor”. Nimic mai neadevărat, firmele de jocuri de noroc care sunt licenţiate de ONJN, îndeplinind toate condiţiile stipulate de legislaţia naţională şi europeană în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor, multe dintre aceste reguli fiind instituite anterior apariţiei reglementărilor specifice, prin obligaţiile cuprinse în OUG 77/2009 sau HG 111/2016, încă de la începerea activităţii.

La sfârşitul lunii ianuarie a.c., a avut loc Conferinţa naţională „Prevenirea şi combaterea spălării banilor”, organizată de Universul Juridic şi Revista Dreptul (eveniment prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la prima apariţie a publicaţiei), ocazie cu care, participanţii, distinşi profesori universitari, procurori, judecători, reprezentanţi ai instituţiilor cu implicaţii în acest domeniu, ai băncilor etc., au prezentat teme de interes. Printre altele, a fost discutată şi această problemă (a spălării banilor în domeniul jocurilor de noroc), ocazie cu care un cadru didactic universitar şi procuror, a confirmat faptul că: „ … în jurisprudenţa românească nu există până la acest moment nici măcar un singur caz în care o firmă licenţiată în domeniul jocurilor de noroc să fi fost implicată într-un dosar de spălare a banilor …”.

Citeste si: Punct de vedere al doamnei Odeta Nestor, președinte AOJND, referitor la decizia ING Bank de a mării comisioanele clienților ce se distrează jucând jocuri de noroc

Cu toate acestea, începând cu anul 2019 şi până în prezent, băncile din România, printr-un comportament abuziv şi total neprofesionist, continuă să trateze operatorii de jocuri de noroc licenţiaţi, şi clienţii acestora într-o manieră discriminatorie, cu acordul tacit al BNR, invocând riscuri, doar de ele ştiute şi existente doar la noi în ţară. Închiderea unilaterală a conturilor operatorilor de jocuri de noroc licenţiaţi, aplicarea unor comisioane exorbitante, imposibilitatea de a deschide un cont la o bancă din România pentru o activitate perfect legală şi super controlată de instituţiile statului (ONJN, ANAF, Poliţie, ONPCSB, etc.), constituie în opinia noastră un act de subminare a unei ramuri economice naţionale, şi o metodă de împingere către utilizarea plăţilor „cu sacoşa”. Se ştie că românul, în comparaţie cu alţi cetăţeni europeni, utilizează instrumentele bancare (plata cu cardul sau prin intermediul băncilor) în proporţie foarte mică (sub 50%), iar activităţile concertate împotriva organizatorilor de jocuri de noroc, nu va face altceva decât să îngroaşe numărul persoanelor care vor ocoli sistemul bancar.

Având în vedere că aspectele semnalate sunt binecunoscute, solicităm public Băncii Naţionale a României, ca prin intermediul Comitetului de supraveghere, să dispună verificarea tuturor instituţiilor de credit din ţara noastră, să constate dacă sunt necesare norme de reglementare suplimentare în ceea ce priveşte activitatea economică legală desfăşurată de operatorii de jocuri de noroc licenţiaţi, şi să dispună respectarea normelor legale existente. Precizăm că, aceste aspecte au fost semnalate prin adrese către instituţiile de credit, articole publicate anterior, în revistele de specialitate, prelegeri susţinute la diverse conferinţe naţionale şi internaţionale, iar autorităţile (BNR, ONJN, ONPCSB, Consiliul Concurenţei, etc.) nu au reuşit până în prezent să identifice soluţii legislative şi practice pentru a permite organizatorilor de jocuri de noroc să utilizeze, instrumentele financiar bancare neîngrădiţi.

Ţinând cont de faptul că în ultima perioadă de timp, peste problemele curente „pandemice” (pe care nu le mai amintim aici), se mai adaugă ameninţarea de închidere a conturilor de către bănci (există situaţii concrete şi din ce în ce mai dese), punând operatorii de jocuri în situaţii jenante, fonduri blocate, imposibilitatea de a plăti angajaţilor salariile sau ajutoarele de şomaj, probleme de „cash flow”, sume blocate la plată către partenerii de afaceri (asocieri, chirii, plată utilităţi – internet, firme de pază, etc.), tragem un ultim semnal de alarmă, şi îndrăznim să sperăm că va fi auzit de cei care trebuie să identifice soluţii.

Te-ar mai putea interesa: De ce să renunți la serviciile ING pentru jocuri de noroc

În cazul în care aceste soluţii nu vor apărea, cred că Operatorii de jocuri, Casele de Avocatură, Asociaţiile de profil din domeniul jocurilor de noroc, vor trebui să atenţioneze Comisia Europeană cu privire la aceste aspecte de neimaginat într-o ţară europeană. Să nu poţi utiliza contul şi cardul bancar doar pentru faptul că eşti operator sau client la jocurile de noroc tradiţionale ori la distanţă – pare a fi un scenariu de film apocaliptic, care din păcate în ţara noastră există din anul 2019.





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment Anulează răspunsul x3n25

Adresa ta de email nu va fi publicată.