joi, 21 martie 2024

Despre factorii care influențează pariurile pe numărul de goluri 4v135v

După rezultat final, numărul de goluri marcate este pariul cel mai apreciat de către jucători. În acest caz, este vorba despre sub/peste 2.5 goluri (under/over 2.5), cel mai căutat dintre pariurile pe numărul de goluri înscrise într-un meci de fotbal. 2m1y4t

Rezultatul unui meci de fotbal este influențat de o mulțime de factori. Unii sunt cuantificabili, alții depășesc până și estimările făcute de inteligența artificială (AI). Pentru că sunt și multe variabile ce țin de psihologia și emoțiile jucătorilor, de cum se manifestă erii din tribune sau, chiar, anumite gesturi ale antrenorilor. Ideea este că există factori care sunt supuși unei analize intense, dar și factori (care pot fi decisivi) mai repede trecuți cu vederea. 231y28

În privința sub/peste 2.5 goluri (pariu întâlnit la orice casă de pariuri), se apreciază că forma recentă, istoricul întâlnirilor directe, jucătorii accidentați și indisponibili, vremea și condițiile de pe stadion, motivația și strategia de joc, brigada de arbitri (în special ”centralul”), dinamica jocului, tendințele de pariere și dinamica cotelor sunt printre cei mai importanți factori care influențează rezultatul, jocul și, împlicit evoluția cotelor și a pariurilor puse.

7+1 factori care influențează pariurile pe sub/peste 2.5 goluri

sursa foto: derbytelegraph.co.uk

Forma recentă 1g22j

Forma recentă a unei echipe nu câștigă meciurile dar influențează cotele destul de mult. Încrederea în forțele proprii este cuantificată și redată statistic în cote. Din acest motiv pot apărea false impresii și prejudecăți, de multe ori duc la pariuri mai puțin justificate.

Este și printre cei mai analizați indicatori (ultimele 5 jocuri ale unei echipe) și duc la alegerea rapidă a unui pariu. Culoarea verde contează enorm și ne influențează vizual.

În Serie A (în 20.02.2024), Atalanta vine după 5 victorii consecutive și are 45 de puncte, fiind pe locul 4 (de Champions League). Este la 7 puncte de AC Milan care este pe 3 dar cu același număr de puncte ca Bologna. Printre cele mai bune ofensive din Serie A, este firesc să vedem cote ușor depreciate la 3+ sau GG.

Istoricul confruntărilor directe 1f133l

Anumite partide au un istoric al golurilor, al jocurilor deschise, al duelurilor spectaculoase. Fie că sunt rivalități tradiționale sau meciuri cu miză imediată, sunt partide la care (de obicei) se înscriu peste 3 goluri.

În Premier League 2023-2024, partea a doua a sezonului se caracterizează printr-un număr foarte ridicat de goluri marcate. Având în vedere specificul celui mai important campionat din lume, ne putem aștepta ca acest trend să fie susținut până la final.

pariurile pe numărul de goluri

O imagine foarte sugestivă, Liverpool 59 de goluri, 57 de puncte, Arsenal 58 de goluri, 55 de puncte, Manchester City, 57 de goluri, 53 de puncte. City cu un joc mai puțin disputat și cu o distanță de 6 puncte față de locul 4 ocupat de Aston Villa. Oricare dintre primele 3 echipe emite pretenții reale la câștigarea campionatului. Presiunea este pe Liverpool, Klopp anunțând că este ultimul sezon pe banca cormoranilor. Pare logic că Guardiola va exploata la maxim orice oportunitate pentru un nou titlu în Premier League, la fel și over-ul la meciurile cetățenilor.

Jucători accidentați și indisponibili 633h3u

Este vorba de jucători care afectează performanțele echipelor atunci când nu sunt prezenți pe teren. Fie că este vorba de cel mai bun marcator, fie de principalul pasator sau de liderul echipei, sunt jucători care definesc un mecanism de joc. Tot aici poate fi luat în calcul antrenorul care lipsește de pe banca tehnică sau chiar de pe stadion.

În 21.02.2024 au fost peste 2.5 goluri marcate în ultimele 7 partide ale celor de la Newcastle și tot peste 2.5 goluri în ultimele 7 meciuri ale celor de la Manchester United (în Premier League).

Mai sus se observă o serie impresionantă dar:

  • Casele de pariuri au tendința să scadă cotele la peste 2.5 goluri în următoarele meciuri ale celor două echipe;
  • Accidentările și cartonașele pot afecta dramatic următoarele rezultate.

Destul de clar că sub 2.5 goluri devine un pariu interesant, de urmărit și pus în aceste cazuri.

Vremea și influența tribunelor 3y4i18

Vremea înfluențează ambele echipe în același fel, publicul de pe stadion acționează diferit. Avantajul terenului propriu este un indicator greu de contestat, iar importanța lui contează enorm la plasarea unui pariu.

Stadionul și fanii fiecărei echipe reprezintă un punct de susținere important. Ritmul și calitatea unei partide pot fi influențate de comportamentul unor segmente de public. În același timp, pot fi și un factor de presiune pe echipa gazdă, așteptările fanilor fiind la victorie și goluri.

Arbitrul de centru 5y4p1y

Fiecare arbitru are un stil propriu de a conduce jocul. Chiar și cu influența arbitrilor de linie și ajutorul VAR-ului, decizia finală rămâne la central. Iar unii sunt mai exigenți, alții preferă să lase jocul mai liber, pot apărea erori de observație sau interpretare.

În același timp, statisticile arbitrilor pot fi interpretate cu mai multă acuratețe. Pentru că este vorba de o singură persoană care acționează și, stilul de arbitraj, concepțiile și abordarea nu pot fi schimbate.

Motivația, strategia de joc și relațiile în cadrul echipei 481m1m

În data de 18.02.2024, Bayern Munchen a pierdut deplasarea la Bochum, un joc în care a marcat 2 goluri dar a încasat 3 (și un cartonaș roșu). Cu 4 zile înainte, echipa bavareză a pierdut în UCL deplasarea la Roma cu Lazio (scor 1-0 și un un cartonaș roșu încasat de nemți). Iar asta a venit după înfrângerea din Bundesliga la scor de neprezentare, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 3-0 (desigur, un alt joc în care Bayern a luat un cartonaș roșu).

În toate aceste jocuri Bayern a fost (mare) favorită: @1.37 cu Leverkusen, @1.73 cu Lazio și @1.37 cu Bochum. Toate jocurile au fost de peste 2.5 goluri confirmând apetitul ofensiv al nemților dar și probleme în cadrul echipei. Rezultatele obținute corelate cu declarațiile unor jucători au arătat că sunt probleme în vestiar, că starea de nervozitate se manifestă pe teren.

Sunt factori mai dificil de măsurat sau interpretat dar valorificarea lor poate aduce rezultate excelente la pariuri împotriva favoritelor. Este clar că 3+, chiar 4+ este un pariu care nu trebuie ratat când evoluează Bayern Munchen, însă 1 sau 2 solist nu aduce rezultate satisfăcătoare.

Dinamica partidei p3w1w

Over-ul (peste 2.5) goluri este spectacolul fotbalului dar Under-ul (sub 2.5) este tendința normală a fiecărui meci.

Chiar dacă se spune că fiecare joc este diferit, sunt de acord cu faptul că balonul este rotund. De cele mai multe ori, aceste ziceri au tendința să scoată în evidență mai mult decât este cazul. În fapt, fiecare meci de fotbal se încadrează într-un tipar de joc, într-un model matematic. Iar scenariile sunt, totuși, destul de limitate atunci când vine vorba despre 0-2 goluri sau 3+.

Sunt multe jocuri unde se înscriu 3 goluri fără prea multe emoții. În alte cazuri, golul de over vine pe finalul meciului (cu emoții). Desigur, sunt și destule partide de 0-0, 1-0, 0-1, 2-0, 0-2 sau 1-1. Cazuri clare în care se ajunge la egal ori victorie la limită, o echipă ia 3 puncte sau fiecare câte 1 punct.

Jocul la peste 2.5 goluri duce la așteptări ridicate și ocazii finalizate. Jocul la sub 2.5 goluri vine cu emoțiile date de orice ratare care ar putea încurca pariul.

Tendințele de pariere și dinamica cotelor 2ux16

Există o anumită tendință, în 2024, de creștere a numărului de goluri marcate. Pe fondul unor strategii ofensive și a creșterii duratei partidelor, înclinația spre 3+ apare ca firească în multe campionate mari.

În acest sezon de Premier League, au fost peste 2.5 goluri marcate în 162 din 249 de partide disputate. Asta înseamnă că un procent de 65.1% dintre meciuri de 3+. Totuși, casele de pariuri ajustează cotele scăzând over-ul și (nu neapărat) scăzând under-ul.

Orice gol înscris se reflectă (cu mare acuratețe) în cotele listate. Primul gol face să scadă cotele la peste 2.5 goluri și să crească (logic) cotele la sub 2.5 goluri. Este valabil și în cazul celui de-al doilea gol. Singura rezervă este dată de intervalul de timp. Primul gol marcat până în minutul 30 are un impact total diferi față de primul gol marcat după minutul 70. Cu cât partida se apropie de final, cu atât mai mici sunt variațiile ate de cote.

Concluzia principală ar fi că orice factor luat în calcul de un parior poate fi important. Chiar dacă xG-ul indică un gol iminent, indicatorul este orientativ și nu garantează cifrele arătate. Capacitatea de a alege este o trăsătură definitorie a unui jucător. Analiza oferă susținere și capacității de a alege. Iar alegerile se pot baza și pe indicatori sau factori mai greu de observat de mulțime. Sunt detaliile care fac diferența, o știre bine interpretată, un anunț în social media, o frază a antrenorului la conferința de presă sau, pur și simplu, o sclipire bazată pe inspirația de moment.





Author: Editor

Share This Post On

Submit a Comment Anulează răspunsul x3n25

Adresa ta de email nu va fi publicată.