Bob Anderson, ambasadorul muzicii din Las Vegas 6ho26
Este știut de toată lumea că Vegasul le are pe toate, cazinouri, entertainment, mâncare bună, însă a avut mereu artiști de top care au încântat cu talentul lor lumea. Să imiți pe alții poate fi considerată o chestiune superficială care poate nu te califică la rangul de artist, însă ce a reușit să facă Bob Anderson în Las Vegas depășește orice imaginație și a adus imitația muzicală la rang de artă prin voce, atitudine, gesturi, impostație…totul te transpune în mod magic în lumea anilor de aur în care Frank Sinatra sau Tony Bennett te încântau pe scenele de spectacole ale cazinourilor. 4j4rw

sursa foto: www.wallofcelebrities.com 4b5113
Cum a început totul 66485p
Cariera lui Anderson are o legătură puternică cu familia Sinatra. Începutul activității sale are loc în 1973, pe când avea 23 de ani și se afla în Las Vegas în Sahara’s Congo Room și a avut ocazia să asiste la o repetiție cu Nancy Sinatra. Nancy s-a certat cu The Everly Brothers (unii din pionierii rock countryului) și a ieșit de pe scenă. Anderson a primit oportunitatea de a cânta cu Nancy pe scenă și a avut parte de o audiție reușită. Așa a început totul.
Apoi prima apariție a lui Anderson la televiziunea națională a fost cu Nancy Sinatra la The Merv Griffin Show și a fost ovaționat în picioare.
Merv Griffin a fost foarte impresionat de Anderson și, câteva luni mai târziu, după ce l-a văzut cântând la Ye Little Club din Beverly Hills, l-a invitat pe Anderson la sărbătorirea celei de-a 50-a aniversări. La petrecerea lui Merv Griffin, la care au participat mulți membri ai elitei de la Hollywood, Anderson a început să cânte și să imite vocile unor cântăreți bine cunoscuți. Mulțimea l-a adorat! Cary Grant stătea pe podea lângă pian și spunea: „Este cu adevărat uimitor, nu am mai văzut niciodată așa ceva!”
Într-o singură zi Merv Griffin a scris un număr pentru el și o săptămână mai târziu l-a prezentat pe Anderson întregii lumi la Caesars Palace. La scurt timp după aceea, tânărul Anderson a fost angajat să cânte timp de două săptămâni la The Top of the Dunes, iar restul, cum se spune, este istorie. Cele două săptămâni s-au transformat în 155 de săptămâni de spectacole sold out.
Carieră fulminantă în Las Vegas 2t13a
Anderson a devenit în scurt timp un obișnuit al tuturor emisiunilor de talk-show și de varietăți, cu peste 200 de apariții la televiziune, printre care: Showtime, HBO, Mike Douglas, The Merv Griffin Show, David Letterman și The Tonight Show with Johnny Carson. Anderson a fost singurul invitat din istoria emisiunii The Tonight Show care a fost invitat de două ori în aceeași săptămână.
Anderson a cântat în mai multe săli de spectacol din Las Vegas decât aproape oricine din istoria divertismentului din Las Vegas.
Activitatea de imitație a unui artist este una foarte riscantă, mai ales când artiștii pe care-i imiți trăiesc și performează în același oraș cu tine. Trebuie să fii stăpân pe tine și pe abilitățile tale deoarece toată lumea te va compara din primele momente cu originalul. Nu e o muncă ușoară.
Anderson a imitat de-a lungul carierei sale personalități artistice marcante precum: Frank Sinatra, Dean Martin, Sammy Davis Jr, Tony Bennett, Ray Charles sau Bobby Darin.
Anderson nu trebuie doar să cânte ca artiștii pe care-i impressionează ci trebuie să și arate ca ei, iar pentru asta a apelat la artistul de machiaj de la Hollywood, Kazuhiro Tsuji.

Bob Anderson
Premiile lui Bob Anderson 1n1y4v
Spectacolul său – Frank The Man The Music – ce are loc la The Palazzo Theater in Las Vegas a fost susținut de o orchestră formată din 32 de instrumentiști, în care el arată, sună și se mișcă ca regretatul star american Frank Sinatra timp de 90 de minute. La gala anuală Las Vegas Best of the Best Entertainment Awards din 2015 spectacolul său a fost votat ca fiind „Cel mai bun spectacol live”, „Cel mai bun cap de afiș” și „Cea mai bună interpretare live”. Presa din întreaga lume a calificat producția drept cea mai autentică reconstituire a unui concert Frank Sinatra realizată vreodată pe o scenă live.
Când Las Vegas a sărbătorit 50 de ani de divertisment, The Las Vegas Review Journal, cel mai mare cotidian din Nevada, și-a rugat cititorii să numească spectacolele lor preferate din toate timpurile. Frank Sinatra a fost câștigătorul detașat în sondajul cititorilor. Bob Anderson a fost votat pe locul 12, între Barbra Streisand și Ray Charles.
Bob Anderson a fost votat „Cel mai bun artist” din Las Vegas de șase ori și a fost inclus în Casino Legends Hall of Fame și în Las Vegas Entertainment Hall of Fame.
Epilog 1m15
Bob Anderson este cântăreț, actor, imitator și are o legătură cu una dintre cele mai mari perioade muzicale oferite vreodată lumii și ar putea fi numit Ambasadorul muzicii din Las Vegas și chiar din întreaga Americă. În 2015, VHl l-a votat pe Bob Anderson drept primul imitator de celebrități din lume, o onoare care i-a fost acordată și de revista People Magazine.
Surse: Wikipedia, bobanderson.com, thecoachhouse.com.