Alexandru Voinea, director general Regio Metro Cert: ”Termenele asumate sunt literă de lege pentru noi și ne mândrim că până în momentul de față nu am dezamăgit niciun client” 5p5r4u
Vă oferim în premieră un interviu foarte interesant cu domnul Director General al firmei Regio Metro Cert, una din companiile lider în domeniul verificărilor metrologice a aparatelor de joc ce sunt în operare pe piața noastră de jocuri de noroc. Am abordat teme ce au privit activitatea companiei, mediul economic și mai ales legislativ, definitivarea schemei de acreditare, dar și planurile de viitor ale firmei. 413ym

Regio Metro Cert 6vfy
Pentru că sunteți pentru prima dată în paginile revistei noastre vă rugăm să ne spuneți câteva lucruri despre firma dumneavoastră: Care sunt principalele servicii pe care le asigurați unui client din industria jocurilor de noroc?
În primul rând, țin să vă mulțumesc pentru invitație, sunteți printre puținele publicații din industrie, de încredere.
Grupul nostru își desfășoară activitatea în multe ramuri ale metrologiei legale, de mai bine de 20 de ani, iar din 2018 am început să oferim servicii de inspecții pentru mijloacele de joc de noroc, urmărind în permanență nevoile clienților și îndeplinind cu multă seriozitate cerințele acestora.
Care sunt atuurile companiei dumneavoastră? De ce v-ar alege un operator de jocuri pentru a colabora?
În ultimii ani, domeniul a devenit tot mai competitiv, Licențiații clasa a II-a OEC încearcă să ofere cele mai bune servicii clienților, este ceea ce și noi, de altfel facem, însă cel mai important este devotamentul de care echipa noastră dă dovadă și seriozitatea cu care abordăm orice inspecție, termenele asumate sunt literă de lege pentru noi și ne mândrim că până în momentul de față nu am dezamăgit niciun client, iar datorită organizării companiei acest lucru considerăm că va fi valabil mult timp înainte. Dacă sunt printre cititorii dumneavoastră potențiali clienți, îi provocăm să ne trimită cea mai “grea” comandă, pentru a le demonstra calitățile echipei noastre.

verificari metrologice
Știm că firma dvs este foarte bine văzută în industrie. Care este timpul dumneavoastră de răspuns, din momentul primirii unei cereri ferme de la un client?
Având în vedere acoperirea națională, timpii de răspuns diferă de la câteva ore la un maxim de 2 zile lucrătoare, însă cum precizam mai sus, termenele asumate sunt literă de lege pentru noi, iar clientul are parte de transparență și predictibilitate, astfel încât activitatea lui să nu fie afectată.
Se prefigurează o perioadă de efervescență în industria jocurilor de noroc, urmează ca un număr de aparate de ordinul zecilor de mii să fie schimbate/updatate. Este pregătită compania Regio Metro Cert pentru acest „val”? Care este numărul de aparate pe care compania dvs le poate verifica din punct de vedere metrologic?
Într-adevăr, schimbările legislative anunță un val de inspecții, însă de-a lungul anilor, asemenea perioade au tot existat, ca de exemplu cea de după pandemie, în care noi am onorat toate cererile venite din partea clienților și suntem încrezători că, atunci când va veni vremea, compania noastră va face față cu brio nevoilor clienților, la fel ca și până acum.
De ce este așa de importantă pentru un organizator de jocuri de noroc să aibă o metrologie a aparatelor de joc conformă cu legislația în vigoare și corectă din punct de vedere metrologic față de clienții săi?
O verificare metrologică conformă cu legislația în vigoare, îi conferă jucătorului încrederea că activitățile desfășurate de organizatorul de jocuri de noroc sunt corecte din punct de vedere legislativ, un lucru foarte important într-o țară în care încrederea este de foarte multe ori pusă la îndoială. Pentru operatori este, de asemenea, un aspect important, transparența față de jucători, utilizarea unor mijloace de joc conforme și nu în ultimul rând un control al mijloacelor de joc care să permită o exploatare eficientă și în siguranță.
Care este situația legislativă și operațională în perioada actuală în ceea ce privește domeniul dumneavoastră de activitate? Se știe că în ultima perioadă (ultimii 2-3 ani) a existat o situație de „incertitudine” în zona organismelor de evaluare a conformității (OEC) în industria de gambling…
Situația legislativă este relativ incertă, lucru datorat în mare parte legiuitorului, lipsa de transparență decizională și în primul rând predictibilitate, pune presiune pe toată industria. În momentul de față, OEC-urile sunt acreditate pentru inspecții pe mijloace de joc de noroc, în domeniu voluntar fie în țară, fie în afară, însă vorbim de un domeniu reglementat, care de la 1 Ianuarie 2024, conform ultimei modificări în materie, va trebui să funcționeze, iar singura soluție este definitivarea schemei de acreditare, un subiect care este evitat constant de autorități.
Vă rugăm să ne spuneți care sunt planurile dumneavoastră de viitor?
În prezent ne concentrăm atenția pe partea de digitalizare a procesului de inspecție, dorind pe această cale să eficientizăm timpii de răspuns, să eliminăm erorile umane pe cât posibil, îmbunătățind pe această cale serviciile oferite clienților noștri.