„Sport of the mind” – a high-end club„Sportul minții” – un club elitist 2x395l

by Christiansen Sava 5n504g

„Sport of the mind” stamp provides the wearer with a positive image in the eyes of public opinion, and the poker wants to bear this mark to escape his tare weight of its past.

„I had a horrible day at work. I don’t know how, but it was as if the whole universe had plotted against me, to misconstrue a bit on Coelho. Now, I’m home sitting in my comfortable armchair in the dining room with a Martel in my hand. I feel like relaxing tonight, and I am going through the options at my disposal, slowly sipping the Cognac from the glass.

I believe I feel like playing poker. I that I saw a commercial on the internet today when I was looking for those damned reports my boss requested. It was a tournament at „Happy Night Casino”. I don’t think it will cost a lot. I will pay 20 lei at the entrance in casino and other 50 lei to enter the tournament. I think I need around 150 lei more to be able to reenter the competition if someone eliminates me three occasions, because this is a re-buy tournament.

Plus, I could take dinner in the restaurant at the premises and eat whatever my heart desires directly at the game table. It’s settled than!

I look at the clock and see that I have about 2 hours left before the beginning of the event. Gosh, time really flies by! It seems like only an hour ago my stomach begged for lunch and now it is already past 6 pm.

I put on something casual and I load some music on my iPod. I chose some songs from the 80’s -90’s. I don’t know why, maybe that’s my state of mind.

I get to the casino 30 minutes prior to the start of the tournament. I sign up, and then I go into the restaurant area for a snack. They make me a delicious salad and I wait to be called to the table.

The tournament was interesting, especially since it was my first experience of this kind. It was almost midnight when I got my car out of the parking lot. After such a contradictory day, I arrived home and got into bed wanting to fall asleep. In the first part of the day I felt as if I was going crazy, and in the afternoon … Well, the afternoon was special. The food in the restaurant rose up to the level of my expectations, and the service at the tables was flawless. I don’t know if I imagined it, but that blonde lady who brought me the water bill looked at me in a particular way. She was pretty.

At the game table I met a guy who owns a small company operating in the industry I work in. I will talk to him again. Maybe we will make a business together and I can get rid of those jerks from work.

If I wouldn’t have left the tournament the way that I did, it would have been perfect. I don’t understand what was that guy thinking? The one who paid my All In bet with 2-7. And the dealer! He put 2 2 2 on his flop. Something like that could only happen to me, to have my Aces beaten by the worst starting hand in Hold’em. Finally, I think I should get some sleep, because tomorrow is a new day.”

This is poker. Fun. The opportunity to socialize. Let’s do an exercise of imagination and follow the hero of our story arriving at work the next morning. How do you think he will answer to the malicious question of his colleagues: „How did you spent yesterday evening after the hassle from work?”

Who would bet on: „I was in a casino playing in a poker tournament?

What about: „Well … I stayed home and watched a Bruce Willis „hard to die” movie?”

If we think about the public image and brand awareness of the game of poker as a game practiced by questionable people in more questionable places, then we would not blame the hero of the story above if he would choose to protect himself from the remarks and the sarcasm of his colleagues.

The negative perception that surrounds the game of poker as a fog in which one can no longer see any of the amateurs delight to practice it, nor the depth of the strategies developed by professionals and the friendly atmosphere of the tables favorable for creating friendships.

In this context, the poker player’s reaction wanting the game they love and practice to be recognized as normal seams normal. They want positive recognition. They want the world to se poker as „a sport of the mind „.

Around this idea a fantastic emulation was created. The sharks of this industry (please read the big companies) have seized this idea getting a few glimpses of some excellent marketing directions. It looks good to the public to believe that poker is a game of intelligence.

The global affirmation and recognition can be achieved only with fight, and in the case of poker, chess was the chosen opponent.

The poker community has launched in an attempt to prove that poker is a sport of the mind, most of the time, by making comparisons with the game of chess. For fairness, I must point out from the beginning that the phrase „sport of the mind” is to chess what Xerox is to the copying machines. Maybe the affirmation is a little bit forced, but I believe you got the idea.

In this Chess vs. Poker dispute, the last tested all kinds of blows. It is somewhat fun to watch a fight between two entities in which one attacks; while the other shows no sign that it would be interested in whatever is happening on the battle field.

The chess community gave no signals of hostility to the idea that poker should be considered a sport of the mind. There were no signals, because in the ones belonging to the world of chess are already seen as intelligent people who are concerned about a noble game, so nothing that happens around them can affect them. I will not develop this idea too much now.

Going back to the comparison caused by the poker world, we can try the personification of the two sports. Brackets. Can we speak of sports? The Explicative Dictionary of the Romanian Language helps us:

„Sport – a complex of physical exercises and methodically practiced games with the aim to develop, to strengthen and to educate the will, courage, initiative and discipline.”

So, in short, what Negreanu, Ivey, Kasparov and Karpov are doing is called sport. Popescu, Ionescu and Sava are playing, whether we are talking about poker or chess.

We go back to the proposed personifications. We can see „the sport of the mind” as an exclusive club. Its have all sorts of advantages and are well seen in the high society.

Among the founding of the club lies the game of Chess. A middle-aged person, dressed a little shabby, on which money doesn’t stick at all. A partly confirmed rumor saying that he would be of an above-average intelligence circulates, but often he gets himself in conflicting situations, therefore a neutral observer has a hard time deciding definitely on this issue. The reputation he enjoys among the masses doesn’t really help him raise funds to operate and he leaves from one month to the next. He doesn’t really know how to come up with interesting proposals for potential business partners. Thus, they are complacent with the lethargy status, boasting on the notoriously intelligence and on a founding hip of the Sport of the Mind club, anywhere they can.

From now and than, poker appears in the club. It appears mostly in the evening asking about the conditions it must satisfy in order to be received into the club. Poker is a young man somewhere around 22-25 years old, wearing something smart casual, endowed with some type smartness. He is not short of money because he knows how to sell what he’s got and he can feel business opportunities.

He wants to the club because he wants the world to look at him with different eyes. There are many who question his activities, characterizing them as slightly dubious. He is kind of tired of it all, even though, in essence he does absolutely nothing illegal, and he wants to escape from this public area of the perception.

The hip of the club would validate and would provide him with new marketing opportunities for his business with increase profits as immediate results (as if needed).

He has tried all sorts of methods. He argued his request of adhesion, has offered financial compensation to those who had to accept it, and ultimately he picked on the heaviest member of the club. No result.

It is interesting to make a parallel between the two characters, Poker versus Chess; unfortunately this article does not allocate us enough space to approach this subject as widely as we should.

Maybe we can identify some arguments in favor of the poor Poker’s attempt to get the hip card of the Sport of the Mind Club. For this, we have at our disposal the following issues of the magazine.de Christiansen Sava

Aplicarea ștampilei „sportul minții” asigură purtătorului o imagine pozitivă în ochii opiniei publice, iar pokerul își dorește să poarte această marcă pentru a scăpa tarele trecutului său.

„Am avut o zi groaznică la servici. Nu știu cum s-a întâmplat dar parcă tot Universul a complotat împotriva mea, ca să-l răstălmăcesc un pic pe Coelho. Acum sunt acasă și stau tolănit în fotoliul meu confortabil din sufragerie cu un Martel în mână. Am chef să mă relaxez în seara asta, și inventariez pe îndelete opțiunile de care dispun, sorbind agale coniacul din pahar.

Cred că am chef de poker. Îmi aduc aminte că am văzut o reclamă azi pe net când căutam nenorocitele alea de rapoarte solicitate de șeful meu. E un turneu la „Happy Night Casino”. Nu cred că mă costă mult. Plătesc intrarea în casino 20 lei și intrarea la turneu alți 50 lei. Cred că mai am nevoie de vreo 150 lei ca să reintru în competiție dacă cineva mă elimină de trei ori, pentru că turneul ăsta este de tip rebuy.

În plus pot să cinez în restaurantul localului și să servesc la masa de joc ce îmi poftește inima.

Gata! Am stabilit.

Mă uit la ceas și văd că mai am cam 2 ore până la începerea evenimentului. Doamne, cum mai trece timpul ăsta! Parcă acum o oră stomacul își cerea masa de prânz și uite că deja e trecut de ora 18.

Îmi pun pe mine ceva casual și îmi încarc muzică pe iPod. Optez pentru ceva melodii din anii 80-90. Nu știu de ce, poate că asta e starea mea de spirit.

Ajung la local cu 30 minute înainte de începerea turneului. Mă înscriu, după care mă duc în zona restaurantului să servesc o gustare. Îmi fac o salată delicioasă și aștept să fiu chemat la masa de joc.

Turneul a fost interesant, mai ales că sunt la prima experiență de acest tip. Aproape de miezul nopții îmi recuperez mașina din parcare. Ajung acasă și mă pun în pat să adorm după o zi contradictorie. În prima parte a ei mă simțeam de parcă îmi venea să-mi iau câmpii, iar după-amiaza … Ei bine, după-amiaza a fost specială. Mâncarea în restaurant s-a ridicat la nivelul așteptărilor, iar servirea la mesele de joc ireproșabilă. Nu știu dacă mi s-a părut, dar domnișoara aceea blondă care mi-a adus apa plată m-a privit într-un anume fel. Simpatică.

La masa de joc am făcut cunoștință cu un tip care deține o companie mică din industria în care eu lucrez. O să mai vorbesc cu el. Poate facem o afacere și scap de nenorociții ăia de la muncă.

Ar fi fost totul perfect dacă nu ieșeam din turneu în felul în care am făcut-o. Nu înțeleg ce a fost în capul celui care mi-a plătit pariul All-In cu 2-7 asortat. Și dealerul! Cum i-a pus 2 2 2 pe flop. Așa ceva numai mie mi se poate întâmpla, să-mi spargă așii cea mai proastă mână de start din Holdem. În fine, cred că ar trebui să mă culc, pentru că mâine e o nouă zi.”

Cam asta înseamnă pokerul. Distracție. Posibilitatea de a socializa. Hai să facem un exercițiu de imaginație și să-l urmărim pe eroul din povestioara de mai sus atunci cînd ajunge la locul de muncă a doua zi dimineață. Ce credeți că va răspunde la întrebarea malițioasă a colegilor: „Cum ai petrecut ieri seară după frecușul de la servici?”

Cine pariază pe varianta: „Am fost într-un cazinou și am jucat un turneu de poker?”

Dar cine susține opțiunea: „Ăăăă … am stat acasă și m-am uitat la un film din seria aia în care Bruce Willis se încăpățânează să moară?”

Dacă ne gândim la imaginea publică și la notorietatea pokerului, ca joc practicat de persoane dubioase în locuri și mai dubioase, atunci nu l-am învinovăți pe personajul poveștii de mai sus dacă ar alege să se protejeze de remarcile și ironiile colegilor.

Percepția asta negativă învăluie jocul de poker ca o ceață din care nu se mai văd nici plăcerea amatorilor care îl practică, nici profunzimea strategiilor elaborate de profesioniști și nici atmosfera amicală de la mese propice pentru legarea unor prietenii.

În acest context apare ca normală reacția pocheriștilor care vor să le fie recunoscut jocul pe care îl iubesc și pe care îl practică. Vor recunoaștere într-o notă pozitivă. Vor ca lumea să privească pokerul ca pe un „sport al minții”.

În jurul acestei idei s-a creat o emulație fantastică. Rechinii industriei (a se citi aici marile companii) au prins ideea din zbor, întrezărind câteva direcții de marketing excelente. Dă bine la public să se știe că pokerul este un joc al inteligenței.

Afirmarea la nivel global și recunoașterea nu se pot obține decât prin luptă, iar în cazul pokerului adversarul ales a fost șahul.

Comunitatea pocheristică s-a lansat în încercarea de a demonstra că pokerul este un sport al minții realizând de cele mai multe ori comparații cu șahul. Pentru corectitudine, trebuie să precizez de la bun început că sintagma „sport al minții” este pentru șah ceea ce reprezintă Xerox pentru mașinile de copiat. Poate că afirmația este un pic forțată, dar cred că s-a înțeles ideea.

În această dispută Șah vs. Poker, ultimul a încercat tot felul de lovituri. Este oarecum distractiv să privești o luptă între două entități în care una atacă, iar cealaltă nu dă nici un semn că ar fi interesată de ceea ce se petrece pe câmpul de bătaie.

Dinspre comunitatea șahistă nu au răzbătut semnale potrivnice ideii că pokerul ar trebui considerat un sport al minții. Nu au existat semnale, deoarece cei din lumea șahului sunt deja văzuți ca niște persoane inteligente care sunt preocupate de un joc nobil, astfel încât tot ce se întâmplă în jurul lor nu mai are cum să-i afecteze. Nu voi dezvolta prea mult acum acest subiect.

Întorcându-ne la comparația provocată de lumea pokerului, putem să încercăm personificarea celor două sporturi. Paranteză. Putem vorbi de sporturi? DEX-ul ne ajută:

„Sport – Complex de exerciții fizice și de jocuri practicate în mod metodic, cu scopul de a dezvolta, de a întări și de a educa voința, curajul, inițiativa și disciplina.”

Deci, pe scurt, ce fac Negreanu, Ivey, Kasparov și Karpov se numește sport. Popescu, Ionescu și Sava se joacă, indiferent că vorbim de poker sau șah.

Revenim la personificările propuse. Putem să vedem „Sportul minții” ca pe un club exclusivist. Membrii lui au tot felul de facilități și sunt bine văzuți în înalta societate.

Printre membrii fondatori ai acestui club se regăsește Șahul. O persoană cam între două vârste, îmbrăcată cam ponosit, de care banii nu se lipesc absolut deloc. Circulă zvonul, confirmat parțial, că ar avea o inteligență peste medie, dar s-a băgat de multe ori în situații contradictorii, astfel încât unui observator neutru îi este greu să se pronunțe categoric asupra acestui aspect. Reputația de care se bucură în rândul maselor nu prea l-a ajutat să strângă fonduri pentru a funcționa și se târăște de la o lună la alta. Nici nu prea știe să vină cu propuneri de proiecte interesante pentru potențialii parteneri de afaceri. Astfel, se complace cu starea de amorțeală, lăudându-se pe unde poate cu inteligența notorie și cu calitatea de membru fondator al clubului Sportul Minții.

În club, din când în când își face apariția Pokerul. Vine de multe ori seara și întreabă ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a fi primit în club. Pokerul este un tânăr undeva la 22 – 25 ani, îmbrăcat smart casual înzestrat cu un anumit tip de istețime. Nu duce lipsă de bani pentru că știe să vândă ceea ce are și pentru că simte oportunitățile de afaceri.

Își dorește să intre în club pentru că își dorește ca lumea să-l privească altfel. Sunt mulți cei care îi pun la îndoială activitățile pe care le prestează, caracterizându-le ușor dubioase. S-a cam săturat să se tot apere, chiar dacă în esență nu face absolut nimic ilegal, și vrea să evadeze din această zonă de percepție a publicului.

Calitatea de membru al clubului l-ar valida și i-ar oferi noi posibilități de marketare a afacerilor proprii, cu rezultat imediat creșterea profiturilor (dacă mai era nevoie).

A încercat tot felul de metode. Și-a argumentat cererea de adeziune, a oferit compensații financiare celor care trebuiau să-l accepte, iar în ultimă instanță s-a luat de cel mai greu membru din club. Niciun rezultat.

Este interesant să facem o paralelă între cele două personaje, Poker versus Șah, dar din păcate spațiul alocat acestui articol nu ne permite o abordare extinsă așa cum ar trebui.

Poate identificăm argumente în favoarea bietului Poker în tentativa lui de a primi cardul de membru al clubului Sportul Minții. Pentru acest lucru avem la dispoziție numerele viitoare ale revistei.